În sfârșit, un pic de timp liber să mai public câte ceva… Mă dăduse lumea dispărut 🙂
Și ca să compensez absența cam mare, haideți să vă îndulcesc cu ceva răcoritor, chiar dacă vara cu căldurile ei toride, s-a cam dus 😛 .
Așadar, vă propun o prăjitură (care poate fi și un tort, la nevoie 😛 ) pe bază de iaurt.
Porții: cel puțin 10 , dar după dorință, pot fi și mai puține, dacă sunteți mai egoiști și nu vreți să împărțiți cu nimeni 😛 .
Timp total de preparare: aproximativ 30 de minute
Ustensile / Vase de preparare:
- recipiente pentru amestecat crema
- o formă de tort, mică sau orice alt vas / recipient în care să dați formă prăjiturii. Eu de exemplu am folosit un recipient din plastic, pentru alimente, de formă pătrată.
- mixer
- o spatulă / lingură de lemn
Ingrediente:
- 500 g de iaurt cremos cu căpșuni
- un pachet de biscuiți pentru șampanie
- opțional 100 – 150 g căpșuni proaspete
- 15 – 20 g de gelatina
- 50 g de zahăr
- jumătate de pahar de lapte
- 300 ml frișcă lichidă
- compot sau sirop pentru însiropat biscuiții
Preparare:
Puneți gelatina la înmuiat în puțină apă rece, pentru aproximativ 10 minute.
Spălați bine căpșunile și le tăiați cuburi sau felii.
Între timp, bateți bine frișca lichidă cu zahărul, până se îngroașă și devine cremoasă.
Încălziți laptele ( ! nu fierbinte), scurgeți gelatina și adăugați-o în laptele călduț, amestecând ușor cu o spatulă sau lingură, până se dizolvă.
Într-un vas mai adânc, puneți iaurtul de căpșuni și adăugați frișca bătută, amestecând ușor cu spatula sau lingura, de jos în sus până ce o încorporați pe toată. Adăugați apoi gelatina dizolvată în lapte și la fel, amestecați lejer cu spatula sau lingura, până ce omogenizați totul.
Adăugați căpșunile tăiate și amestecați ușor cu spatula sau lingura de lemn, pentru a le integra bine în cremă.
Acum, însiropați biscuiții pentru șampanie cu compot sau sirop, și tapetați fundul și pereții formei sau recipientului ales pentru a da forma prăjiturii.
Sfat: Pentru a putea scoate mai ușor prăjitura din formă, fără a o compromite, eu am tapetat mai întâi recipientul cu folie alimentară transparentă, apoi am pus biscuiții însiropați.
Puneți acum jumătate din cremă, nivelați cu spatula sau lingura, acoperiți cu un strat de biscuiți însiropați foarte puțin , apoi puneți restul de cremă. Nivelați uniform și puteți orna după placere și imaginație.
Puneți prăjitura la frigider pentru cel puțin trei ore.
În momentul servirii, scoateți prăjitura din formă, îndepărtați folia, în caz că ați urmat sfatul meu, și porționați după dorință 🙂
Simplu, nu? 😛
Această prăjitură nu este foarte dulce, este foarte răcoritoare și agreată de majoritatea celor cărora le place iaurtul, mai ales cel cu fructe 🙂
Spor la preparare și poftă mare vă doresc! 🙂
Lasă un răspuns